Prima sedinta din acest an a Consiliului Judetean, care va avea loc la sfarsitul lunii, va aduce schimbarea politicii de aliante la nivelul acestui for decizional, spera liderul judetean al Partidului Social Democrat, primarul Constantin Boscodeala. Acesta a declarat, pe parcursul conferintei de presa de astazi, ca, la acea data, este posibil sa fie culese primele roade ale colaborarii dintre partidul sau si organizatia judeteana a Partidului National Liberal. Cu atat mai mult cu cat, cu acea ocazie, vor fi supuse dezbaterii doua proiecte de hotarare esentiale, din puctul de vedere al social-democratilor: bugetul judetului pentru anul 2011, precum si alegerea unui nou vicepresedinte al Consiliului Judetean, pe postul ramas vacant in urma demisiei pedelistei Cecilia Manolescu.

Boscodeala spune ca partidul sau doreste sa fie adoptat un buget corect si echitabil pentru toate localitatile judetului, si declara ca este perfect normal ca postul de vicepresedinte al Consiliului Judetean sa revina unui reprezentant al P.S.D. In ceea ce priveste numele persoanei care ar putea fi propusa pentru aceasta demnitate, liderul pesedist judetean sustine ca partidul nu a luat, inca, o decizie in acest sens, dar ca, din punctul sau de vedere, o persoana potrivita ar fi liderul consilierilor judeteni social-democrati, Petre Emanoil Neagu.

Mihail TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here