VICTOR MOCANU11Se ascut sabiile in politica buzoiana, iar semnul luptelor viitoare il dau, acum, declaratiile politice care mai de care mai bataioase ale alesilor locali. A venit randul presedintelui Consiliului Judetean, Victor Mocanu, sa-l acuze pe liderul democrat-liberal buzoian, deputatul Cezar Preda, de savarsirea unei ilegalitati – cu sprijinul Casei Judetene de Pensii – in momentul in care acesta a trimis scrisori catre pensionarii din municipiu care beneficiaza de un spor la pensie prin includerea grupelor de munca in calculul cuantumului acestora.

„Zilele acestea, tot Buzaul a primit scrisori de la domnul Cezar Preda, in care se lauda cu grupele de munca, care au fost incluse la determinarea pensiilor. Sigur, nu este meritul lui, este meritul tuturor parlamentarilor care au votat aceasta lege. Ce vreau eu sa va spun: modul in care P.D.L. a ajuns la baza de date personale este nelegal. Casa de Pensii a incalcat grav hotararea 677/2001, privind baza a persoanei. De unde P.D.L. are aceste date, ca Ionescu sau Vrabie sta pe strada Vulcani numarul 6 sau 6 bis? Este interzis prin lege, caci accesul la baza de date o au numai anumite structuri ale statului si institutii ale statului, nu persoane si partide. Este grav ca un partid politic vine si se foloseste de baza de date a persoanei, incalcand legea”, a spus presedintele Consiliului Judetean, Victor Mocanu.

De cealalta parte, deputatul Cezar Preda neaga orice fel de amestec al Casei Judetene de Pensii in aceasta actiune, sustine ca scrisorile  au fost trimise fara nicio incalcare a legii, dar si trimite sageti in directia presedintelui Consiliului Judetean: „Cand eu incalc o lege, trebuie sa fiu dat in judecata. Daca eu am incalcat vreo lege, domnia-sa sa ia masurile care trebuie. Asa, cu acuze… Cand eu il voi acuza pe presedintele Consiliului Judetean ca incalca legea, o sa iau si masurile la care am dreptul. Acestea sunt vorbe in vant, adica ce date personale? Va dau un exemplu, pe deductie logica. Daca dumneavoastra locuiti intr-un bloc, pe o scara unde eu am un activist, si stiu exact care sunt cu grupa intai de munca – ca va stiti toti vecinii! – i-am trecut pe lista, i-am dat la partid si le-am trimis scrisoare, ce lege am incalcat eu? Sa nu incercam sa acuzam, ca nu toata lumea poate face rost de baze de date cu caracter confidential, dar eu v-am aratat procedeul prin care am facut acesta constructie (…) Casa de Pensii nu a avut nicio contributie la aceasta actiunea a mea, ca deputat. Dumnealui invoca ce vrea. Cred ca o sa discutam, saptamanile viitoare, asa cum v-am promis, despre ilegalitatile din Consiliul Judetean. Vom discuta, cu cartile pe masa. Cu personal care trebuia sa iasa la pensie, si, totusi, este tinut in Consiliul Judetean, impotriva legii. Vom discuta, si vom vedea reactii (…) A face conferinte de presa ca sa-i ataci pe ceilati politicieni, inseamna ca au o problema”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here