crinPrim-vicepreşedintele Cezar Preda a declarat aseară în timpul dezbaterilor pe tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, vorbind despre Crin Antonescu şi despre tonul discursului acestuia, că şi păpuşa Chucky a fost concepută pentru a fi o păpuşă bună, dar „răutatea i-a venit pe drum”. „Apropo de răutatea unui om, vă spun că şi păpuşa Chucky a fost concepută pentru a fi o păpuşă bună, dar nu a fost pentru că răutatea i-a venit pe drum”, a arătat Cezar Preda.
El a făcut aceste precizări după ce a spus că se aştepta ca liderul PNL Crin Antonescu să aibă un discurs „mai calm şi mai uman”, măcar în ziua în care ar putea merge la Cotroceni. Cezar Preda a declarat, de asemenea, că „după mineriadă, astăzi, păpuşarii lovesc din nou cu golaniada”. „România este lovită crund în fibra sa a doua oară în cei 22 de ani de libertate. Aveţi dreptate, securiştii dovediţi, acum miliardari, au lovit ţara noastră prima dată cu mineriada. Europa şi lumea întreagă ne-au judecat aspru. După mineriadă, astăzi, păpuşarii lovesc din nou cu golaniada”, a spus Preda.
El a arătat că oamenii respectabili sunt amestecaţi cu „corupţi, hoţi, plagiatori, proxeneţi, repetenţi, incompetenţi, tineri şi vopsiţi tinereşte dar golani pur sânge care vor România”, a mai spus Cezar Preda. Cezar Preda a spus că toţi sunt legaţi „ombilical” de un sindrom de frică faţă de justiţie şi faţă de instituţiile statului. „Nu sunt motive ca noi, românii, să ne suspendăm să ne demitem preşdintele”, a adăugat Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here