Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat că, dacă referendumul va fi invalidat, indiferent de procentul pe care îl va obţine, preşedintele României trebuie să stea în funcţie pe perioada mandatului. Cezar Preda a fost întrebat dacă preşedintele ţării ar trebui demis în condiţiile în care majoritatea celor care s-ar prezenta la referendum ar vota pentru demiterea sa, dar referendumul ar fi invalidat.  „Dacă referendumul este invalidat, PDL consideră că preşedintele (Traian Băsescu – n.r.) trebuie să stea în funcţie pe perioada mandatului. Nu intrăm în interpretări de genul 70 la 30, 60 la 40, 80 la 20, legitimitate sau ilegitimitate. Legitimitatea este ce înseamnă legea, trebuie şi preşedintele României să respecte legea. Indiferent de procent, preşedintele României, dacă referendumul este invalidat, trebuie să stea la Cotroceni pe perioada mandatului”, a precizat Cezar Preda. El a adăugat că nu mai trebuie făcute „interpretări pe lege de natură emoţională” pe tema legitimităţii şi a arătat că preşedintele a luat un vot de la 5.200.000 de cetăţeni. „Ce este validat, este legal şi este legitim”, a adăugat Cezar Preda.