Dosarul accidentului în care a fost implicat deputatul buzoian a fost declinat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începându-se urmărirea penală cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea Poliţiei.

De curând, procurorii de la Parchetul General a dispus clasarea cauzei. Potrivit ordonanţei de clasare, cu ocazia audierii, tânăra lovită de maşina condusă de Adrian Mocanu a declarat că “a încercat să traverseze carosabilul, în grabă, pe culoarea roşie a semaforului electrict destinat pietonilor.” Tot în ordonanţa de clasare se menţionează că femeia, în vârstă de 27 de ani, “a mai declarat că nu depune plângere prealabilă împotriva conducătorului auto, că nu are pretenţii materiale ori de altă natură şi nu solicită eliberarea unui certificat medico-legal.” Iniţial, în faţa anchetatorilor de la Buzău, tânăra ar fi afirmat că a traversat regulamentar.
Pe de altă parte, legat de acuzaţia de părăsire a locului accidentului nu se face nicio precizare în ordonanţa procuorului. După producerea accidentului, deputatul Adrian Mocanu, ajutat de doi poliţişti locali, a urcat victima în maşină şi a transportat-o la Spitalul Judeţean, după care a revenit la locul accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here