Începând de astăzi, deputatul Gheorghe Coman, membru al Partidului Conservator, a fost numit preşedinte interimar al filialei Buzău, cu toate drepturile ce derivă din această numire. El îl înlocuieşte pe Gheorghe Vlase la şefia conservatorilor buzoieni, urmând ca în scurt timp, şi în PC Buzău să fie organizate alegeri. Informaţia a venit de la biroul de presă al deputatului Gheorghe Coman.

Numirea a fost semnată la centru în data de 08.04.2013 şi i-a fost înmânată parlamentarului, urmând ca până la sfârşitul săptămânii, un lider al Partidului Conservator să vină la Buzău pentru a oficializa numirea, ocazie cu care va fi organizată şi o conferinţă de presă.

Deputatul Gheorghe Coman va trece ulterior la refacerea organizaţiilor din judeţ şi înfiinţarea acestora acolo unde încă PC Buzău nu are astfel de structuri, pentru eficientizarea activităţilor politice. În ceea ce-l priveşte pe fostul preşedinte Gheorghe Vlase, care este şi consilier judeţean, deputatul Coman se aşteaptă să aibă o bună colaborare şi pe viitor şi-l aşteaptă alături de el în noile structuri de conducere de după alegerile interne.

De asemenea, deputatul Gheorghe Coman  va avea o relaţie de bună colaborare şi cu celelalte formaţiuni politice din USL,  în sensul asigurării unei stabilităţi politice locale şi demararea unor proiecte comune în folosul cetăţenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here