Deputatul democrat-liberal de Buzau Valeriu Alecu a explicat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca tensiunile create la nivelul Direcţiei Sanitar-Veterinare, legate de o eventuală desfiinţare a acesteia, sunt absolut nejustificate. Parlamentarul buzoian, membru al Comisiei pentru Agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice a spus ca, intra-adevar, pe masa primului ministru a ajuns un studiu, realizat de Secretariatul General al Guvernului, care recomanda desfiinţarea Agenţiei Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, prin impartirea ei pe domenii de responsabilitate, respectiv prin organizarea, la nivel de directie sau directie generala din Ministerul Agriculturii, a celor doua componente, cea sanitar-veterinara si cea pentru siguranta alimentelor. De asemenea, studiul recomanda si externalizarea serviciilor de laborator, a mai spus deputatul Valeriu Alecu.
Parlamentarul democrat-liberal a dat asigurari ca Guvernul nu intentioneaza sa faca o asemenea miscare, si ca nu va fi vorba, nicidecum, de desfiintarea A.N.S.V.S.A. ori a directiilor judetene sanitar-veterinare. Cel mult, a precizat deputatul Valeriu Alecu, Ministerul Agriculturii intentioneaza sa treca agentia in subordinea sa directa, dar numai in scopuri de reprezentare la nivelul negocierilor din cadrul Uniunii Europene. „La aceste negocieri, interesele Agentiei vor fi reprezentate la nivel de ministru, si nu de secretar sau de subsecretar de stat ca si pana acum”, a declarat Valeriu Alecu.

Mihail TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here