Șeful Comisiei Parlamentare de Control a Activității SRI , deputatul Cezar Preda recunoaște dezinteresul parlamentarilor față de rapoartele SRI: “ Avem 5 rapoarte pe 5 ani nedezbătute în parlament,pentru că ele au fost puse pe ordinea de zi, din 2007 nu mai sunt aprobate în parlament, de fiecare dată când au fost puse pe ordinea de zi nu s-a ajuns la acest punct pe ordinea de zi pentru că noi eram ocupați în ședința comună să punem oameni în consiliile de administrație,asta era miza și mare și mai puțin rapoartele SRI. Dacă ele s-ar fi dezbătut ar fi luat la cunoștință  și în dezbatere și parlamentarii României de ceea ce înseamnă obligația noastră și a beneficiarilor de informații să le urmărească, să le pună în aplicare în sensul de a elimina orice derapaje de la cheltuirea banilor europeni, de la modul cum se organizează licitațiile, de la situațiile sociale care sunt în explozie,  sau se pregătesc a fi periculoase în anumite unități economice de interes strategic. Cred că aici, noi parlamentarii suntem vinovați, pentru SRI lucrurile stau exact așa cum s-au angajat în fața CSAT” . Raportul pe 2011 a fost însă dezbătut  săptămâna aceasta iar directorul Serviciului Român de Informații, George Maior a atras atenția asupra mai multor aspecte îngrijorătoare: riscul în creștere al atacurilor teroriste , bazându-se pe analiza atentatului din Bulgaria, dar și securitatea economică. “  Pe securitate economică, tot ceea ce vedeți că se întâmplă , inclusiv astăzi ( ieri 21 sept. n.r.), Oltchimul, SRI are informări foarte multe în timpul anului către beneficiarii acestor informații fie că se numește președintele României, primul ministru, miniștrii de linie sau șefi de autorități și chiar până la președinți de Consilii Județene sau prefecți, când e vorba de apărarea Constituției în sensul de a avea în autoritățile locale decizii corecte, licitații corecte, era vorba de foncuri europene, de securitate economică” spune Cezar Preda, președintele Comisiei Parlamentare  de control a Activității SRI. Preda a abordat și problema certificatelor ORNISS, certifcate eliberate instituțiilor și autorităților pentru a aputea avea acces la informații clasificate. Șeful cimisiei parlamantare de control a acitivității SRI a atras atneția că dețierea acestor certificate înseamnă obligația autorităților care primesc informări de la Serviciul Român de Informații să ia și măsuri, ori asta spune Prda contravine anumitor interese: “ Certificate ORNISS, mulți dintre președinți de Consilii Județene, refuză să le ia pentru că un certificat ORNISS obligă să-ți primești informația și odată ce ai primit-o ești obligat să o duci la îndeplinire. Așa cum e balcanismul nostru sunt președinți de CJ , și dacă ați observat , acolo sunt și cele mai mari probleme cu fondurile europene care nu au interes să primească informări gândidu-se că fiind prieteni cu prefecții află ei de informări nefiind obligați să semneze de primirea unor informări. Lucruruile trebuie reglementate” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here