senatDeputaţii şi senatorii revin, astăzi, în Parlament. Pe ordinea de zi a Parlamentului se află mai multe proiecte de legi importante, referitoare la liberalizarea preţurilor la energie electrică, dar şi unele modificări la legea electorală, propuse de Uniunea Social Liberală. Senatorii care fac parte din Comisia de buget şi finanţe vor face raport pe marginea proiectului de lege privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea ANRE.  Proiectul de lege a fost pregătit de Guvernul Ungureanu, la jumătatea lunii martie, şi a fost trimis Parlamentului spre adoptare de urgenţă. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Plaveti Dan, declara atunci că noul proiect de lege în domeniul energiei prevede liberalizarea preţurilor. „Tarifele reglementate vor fi eliminate pentru clienţii non casnici până la sfârşitul lui 2013 şi până la sfârşitul anului 2017 pentru clienţi casnici”, a spus Plaveti. Opoziţia de atunci, Uniunea Social Liberală, anunţa că nu va vota proiectul de lege. Rămâne de văzut care va fi poziţia loc actuală, luând în considerare că acum două săptămâni liderul grupului parlamentar al PSD, Mircea Duşa, anunţa că mai multe proiecte ale Guvernului Ungureanu au fost retrase din dezbaterea Parlamentară, iar asupra lor se va face un nou punct de vedere. Un alt proiect legislativ care va fi discutat este cel care prevede modificări ale legii electorale. USL propune schimbarea sistemului de vot în perspectiva alegerilor parlamentare care vor fi organizate care vor fi organizate în luna noiembrie. Premierul Victor Ponta a anunţat că este adeptul ideii scrutinului majoritar în legea electorală, precizând că în cazul în care actul normativ respectiv va fi adoptat şi de Camera Deputaţilor, actualele colegii electorale vor fi păstrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here