Vineri, 13 ianuarie, la Tribunalul Dâmbovița are loc al 30-lea termen în Dosarul Orizont, în care Constantin Boșcodeală, fostul primar al Buzăului, este judecat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Procesul a început în vara anului 2014, iar acum se apropie de final. Mai bine de un an cauza a primit noi termene din cauza expertizelor tehnice. Acum, acestea sunt gata și au fost depuse la dosarul cauzei pe 6 decembrie 2016.

Constantin Boșcodeală, Viorica Stana, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, precum și Nicolae Trandafir, fost director al  Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, au fost trimiși în judecată de DNA la începutul lunii iunie 2014 pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave pe motiv că “au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 ha teren arabil, din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău, deși terenul respectiv se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni.  Faptele inculpaţilor au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 ha. preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului, precum şi prejudicierea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, prin lipsa de folosinţă a suprafeţei respective, cuantificată de reprezentanţii săi legali la valoarea de 11.528.760 lei”.

1 COMENTARIU

  1. este timpul ca JUPINUL sa dea socoteala pentru ingineriile,doctoricismele,de, este si doctor in stiinte,alt plagiator,pentru cel putin una dintre marile hotii ale acestui individ corupt pina in masiva oaselor.este timpul ca sistemul mafiot coordonat de catre Bosco sa fie devoalat,este timpul ca pritenii sai ,beneficiari,complici politici dar si material sa impartaseasca aceeași soarta cu marele sef,cu vizionarul,cu leaderul.ce ziceti baieti daca COSTELO se v a spovedi procurorilor pentru asi ușura situatia prezenta si viitoare pentru ca dosarele curg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here