Cezar Preda a declarat că nu este permis să se modifice intervalul orar în care să se desfăşoare referendumul, adăugând că românii ar putea ieşi noaptea la vot doar pentru ,,a obţine în sutiene o oareşce” sumă de bani în vederea votului. “Nu este corect să modifice ceea ce s-a stabilit prin hotărârea Parlamentului, şi în ceea ce priveşte programul de vot este 29 iulie, orele de votare între 08:00 şi 20:00. Toate aceste chestiuni legate de mărirea timpului de vot de la ora 07:00 până la 22:00, 23:00 cu înfiinţarea secţiilor de vot pe litoral, în cârciumi, în păduri, pe vârful muntelui sunt chestiuni care în opinia şi în strategia useliştilor le-ar aduce oareşce creştere a numărului de votanţi”, a spus prim-vicepreşedintele PDL.Preda a precizat că sunt mai puţin de 20 de zile până la referendum şi nu este permisă nicio schimbare a datelor în care să se desfăşoare. ,,Ca un răspuns ferm, PDL cere respectarea deciziilor care sunt deja luate. Mai avem mai puţin de 20 de zile până la ziua referendumului. Nu este permisă nicio schimbare a datelor pe care noi deja le-am stabilit”, a susţinut democrat-liberalul.Preda a precizat că ,,dacă vor încerca să facă acest lucru e clar că au în cap să fraudeze şi eventual în acea perioadă de noapte târzie să se încerce mărirea numărului de voturi, şi nu a votanţilor, …,pentru că nu poate să îmi explice nimeni că la ora 10, 11 seara românii ies din casă şi se duc la vot. Poate doar pentru a obţine în sutiene o oareşce sumă în vederea votului din carele alegorice. Să sperăm că românii vin la vot până la ora 20:00”, a conchis Cezar Preda.