primaria-vernestiCampania electorală a căpătat, şi în comuna Verneşti, accente belicoase, nefiind scutită de tentative de lovituri sub centură pe care contracandidaţii actualului primar, Constantin Opriş,  doresc să i le aplice acestuia, pentru a-l împiedica să obţină un nou mandat. Culmea tupeului, însă, este aceea că primarul de până acum patru ani, Ştefan Oproescu – care candidează acum pe listele partidului lui Gigi Becali – s-a aliat cu reprezentantul social-democraţilor şi îl acuză acum pe Opriş de manevre imputabile chiar fostului primar.Despre ce este vorba? Oproescu umblă prin satele comunei şi le spune sătenilor că primarul democrat-liberal Constantin Opriş „a vândut apa” Companiei de Apă, societate comercială care va purcede, în cel mai scurt timp, la scumpirea tarifelor pentru gospodari.

Lucrurile nu stau nicidecum aşa, iar la situaţia de faţă s-a ajuns tocmai datorită nepăsării lui Ştefan Oproescu din perioada lungă de timp cât, din postura de primar sau de vice, a condus destinele comunităţii verneştene.

Staţia de apă şi puţurile, pierdute din nepăsare

Până în decembrie 1989, staţia de pompare a apei şi cele 11 foraje care alimentează o bună parte a comunei Verneşti au aparţinut fostei Întreprinderi Judeţene de Gospodărire Comunală  şi Locativă. În anul 1992, în momentul în care IJGCL „s-a spart”, Ştefan Oproescu, pe atunci primar interimar, a predat staţia şi forajele către autorităţile comunei Berca, considerând că înfiinţarea unui serviciu local de furnizare a apei i-ar da prea mari bătăi de cap. În perioada 1992-2000, când unităţile administrativ-teritoriale au întocmit documentaţiile pentru preluarea domeniului public, primarul Oproescu a trecut cu vederea şi acest amănunt, chiar dacă, între timp, comuna Verneşti a fost beneficiara, alături de Berca, Unguriu şi Măgura – deservite de staţia în cauză – unui program SAPARD, derulat printr-o asociaţie de dezvoltare comunitară. Deşi, în inventarul comunei Verneşti figurau atât staţia de pompare şi cele 11 puţuri, din care acum sunt funcţionale doar nouă, în baza procesului verbal de predare-primire, ele au fost introduse şi în inventarul comunei Breca, în baza unei hotărâri de consiliu local.

Indiferenţa lui Oproescu, certificată de instanţă

În urmă cu patru ani, după instalarea primarului Constantin Opriş, acesta a încercat să aşeze lucrurile în matca lor, mai precis să repare aberaţia survenită, aceea că verneştenii erau obligaţi să cumpere apa de la autorităţile locale din Berca. A încercat, prin discuţii amiabile cu primarul din Berca, Valeriu Marcu, să revendice staţia şi puţurile, însă eşecul l-a determinat să dea în judecată Primăria Berca. Beneficiind de consiliere în baza unei relaţii de rudenie cu unul dintre membrii instanţei de fond, primarul Valeriu Marcu, pe perioada derulării procesului, a obţinut, pentru comuna Berca, o hotărâre de guvern care a certificat introducerea în domeniul public a staţiei şi a puţurilor, precum şi scoaterea acestora din domeniul public al comunei Verneşti. Procesul este astfel pierdut, inclusiv la recurs, instanţa certificând, astfel, indiferenţa fostului primar Ştefan Oproescu faţă de destinele comunei Verneşti.

Ce este de făcut?

Colac peste pupăză, primarul comunei Berca, Valeriu Marcu, a dispus, recent, montarea unui apometru general pentru Verneşti, fapt care a pus în mare dificultate responsabilii Primăriei. „Până acum, apa se plătea către Primăria Berca; bineînţeles, puneam la dispoziţia unui încasator un birou, unde veneau oamenii şi achitau. Acum, dacă factura se face direct pe Primăria Verneşti, ne obligă pe noi să facem încasările, ceea ce este imposibil cu oamenii pe care-i avem acum – sunt nouă posturi neocupate, pe care nu putem face angajări -, de unde să mai scoatem încasatori?”, spune primarul democrat-liberal Constantin Opriş.

„Până la urmă, vom rezolva problema, poate aşa cum am rezolvat-o la Zoreşti, unde am dat staţia de apă –  care a fost construită cu bani alocaţi prin Ordonanţa 7 –  în administrarea Companiei de Apă, în vederea realizării sistemului de canalizare. Cu cele două puţuri pe care le vom face pentru Verneşti, cu care suntem în stadiul de studiu de fezabilitate, vom avea două opţiuni: să înfiinţăm un serviciu propriu de apă, fapt care ar implica acordul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru noi angajări, fie să le dăm tot în administrarea Companiei de Apă, cu aceeaşi condiţie, de a se ocupa de canalizare”, a mai spus primarul PDL Constantin Opriş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here