preda 27Un proiect de lege iniţiat de către deputatul PDL, Cezar Preda, şef al comisiei de control al SRI, propune ca ofiţeri desemnaţi de către SRI să poată să devină organe de cercetare penală sub conducerea şi supravegherea unui procuror. „Organele de cercetare penală speciale ale Serviciului Român de Informaţii îşi desfăşoară activitatea sub conducerea şi supravegherea procurorului”, se precizează în proiectul deputatului PDL, care modifică acte normative în domeniul securităţii naţionale. După ce a primit avizul comisiilor pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, proiectul a fost discutat ieri în cadrul comisiilor juridică şi de apărare de la Cameră, acolo unde s-a decis amânarea discuţiilor pentru săptămâna viitoare din cauza unor amendamente depuse de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale la comisia de Apărare. Termenul de dezbatere al proiectului de lege în Camera Deputaţilor expiră pe 19 octombrie şi, potrivit procedurii legislative, acesta se consideră adoptată tacit şi merge spre dezbatere la Senat. Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt al SRI:Este important de spus că punerea în aplicare a cerinţelor legale privind cercetarea penală specială nu se confundă cu cercetarea penală în registru comun. Adică, deosebirea esenţială este că cercetarea penală specială se referă strict la militarii activi şi nu sfera comună a infracţionalităţii. Fiecare structură militară are competenţă limitată. Soluţionarea cauzelor revine instanţelor militare”. Din precizările SRI se înţelege că serviciul intenţionează să-şi formeze propriul parchet iar ofiţerii să nu mai fie anchetaţi, ca până acum, de parchetul militar, ci de o structură internă care sa aibă competenţe de cercetare penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here