Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a afirmat, la Constanţa, că democrat-liberalii nu s-au dezis niciodată de Traian Băsescu indiferent de felul în care i-a certat, însă consideră că un părinte nu trebuie să spună că unul dintre copiii săi este bun şi celălalt rău, pentru că ambii sunt ai lui. „Aici nu suntem nici unii buni, nici unii răi, aici nu suntem nici unii proşti, nici unii deştepţi, aici nu suntem nici duşmanii lui Traian Băsescu, nici prietenii lui Traian Băsescu, aici suntem membrii PDL care vrem să facem opoziţie pentru că România are nevoie de opoziţie. Dar nu ne spune nimeni, cu mintea celui de sus, în ce minut trebuie să fac eu opoziţie şi în ce minut trebuie să ţip la Ponta. Traian Băsescu a fost cel mai mare politician român între 2000 şi 2010, indiscutabil, şi va rămâne omul pentru care am dus cele mai mari bătălii. Niciodată noi nu ne-am dezis, niciodată, indiferent de modul în care ne-a certat. Eu am doi copii. Niciodată nu am spus de un copil că e mai bun şi că unul e mai rău, nu ai voie să spui aşa ceva. Amândoi sunt buni pentru că amândoi sunt ai tăi”, a declarat Cezar Preda.

Deputatul buzoian a mai spus că Victor Ponta şi Crin Antonescu au reuşit să fie ce sunt astăzi pentru că „s-au căţărat” pe Traian Băsescu. „Că vorbim de politica românească, să nu credem cumva că trebuie să jucăm în film cu Ponta, noi trebuie să facem opoziţie la Ponta şi Antonescu. Dragii mei, Ponta şi Antonescu sunt astăzi ce sunt datorită căţărării pe Traian Băsescu, altfel nu erau nimic. Ei sunt în epoca lui Traian Băsescu. Şi eu sunt în epoca lui Traian Băsescu, şi Vasile Blaga este în epoca lui Traian Băsesc, şi Elena Udrea, toţi suntem în epoca politică a lui Traian Băsescu”, a afirmat prim-vicepreşedintele PDL.

Cezar Preda a explicat că o formaţiune politică nu îşi revine uşor din şoc şi că după momentul alegerilor locale PDL era „un cal mort”, susţinând că trebuie să înceapă „să se reconstruiască”. „Un partid nu-şi revine din şoc aşa uşor. În momentul în care am primit lovitura de moarte în alegerile locale, şi aici să mă scuze animalele că mă leg de ele, eram un cal mort. În toamnă a început să pută şi a început să ni se reproşeze că de ce miroase? Un partid când ia o bătaie, o ia, în momentul acela se trezeşte, se spală pe ochi şi începe să se reconstruiască„, a mai spus Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here