Prim-vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a transmis public decizia luată în Colegiul Director al partidului privind participarea la referendum: ” PD-L spune NU referendumului, nu există un motiv serios şi îndreptăţit să duci lumea la vot pentru decizia celor 256 de parlamentari. Scopul lor este să distrugă statul de drept şi munca românilor de 8 ani”. Preda a mai precizat că trebuie pus capăt puciului politicienilor aserviţi unor interese oculte, făcând referire la votul prin care Traian Băsescu a fost suspendat de parlamentari corupţi printre care  câţiva chiar condamnaţi. Cât despre laşitatea la care premierul Ponta a făcut referire când a vorbit despre atitudinea pe care PD-L a decis să o adopte la referendum prin boicot, Cezar Preda susţine că despre asta se va vorbi după 29 iulie.Politicianul buzoian a punctat încă odată că Guvernul a promis românilor în momentul în care s-a instalat înlocuind guvernul MRU, multe măsuri prin care viaţa cetăţenilor să fie mai bună.” Ponta le-a promis românilor pâine şi le-a dat circ”