Senatorul Constantin Popa, membru al comisiei de buget, finanţe, a participat la şedinţa reunită a Comisiei pentru Buget, Finanţe din  Camera Deputaţilor şi Senatului, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene.

Delegaţia  FMI, BM  şi CE  a  dorit să afle punctele de vedere ale reprezentanţilor Parlamentului cu privire la noul acord cu FMI, referitor  la aspectele economice din România, necesitatea continuării investiţiilor în energie fiind prioritară, rata mai mare de absorbtie a  fondurilor europene si reducerea birocraţiei, continuarea reformei în domeniul sănătăţii.

Constantin Popa  a adresat delegaţiei FMI o întrebare referitoare la necesitatea Legii Falimentului persoanelor fizice, care ar veni în sprijinul românilor. Foarte  mulţi cetăţeni români au suferit   de pe urma  şocului puternic al crizei economice şi al faptului că majoritatea şi-au pierdut locurile de munca fără a mai avea posibilitatea de a-şi găsi un altul pe piaţa de muncă.

Măsura ar avea efecte benefice în reducerea emigraţiei, muncii la negru şi al nivelului de trai. Senatorul  Popa a mai afirmat: ”Principalul obiectiv al clasei politice trebuie să fie susţinerea populaţiei,  adevaratul fundament al acestei tări!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here