Dupa senatorul liberal Cristinel Bigiu – care sustine ca el este cel care conduce, in sondajul intern al Uniunii Social Liberale, privind intentiile de vot ale buzoienilor pentru presedintia Consiliului Judetean, chiar daca la capitolul notorietate este pe locul trei-patru – a venit randul colegului sau de grup parlamentar si din Alianta de Centru Dreapta, senatorul conservator Ion Vasile, sa-si adjudece prima pozitie.

De aceasta data si in ceea ce priveste notorietatea, dar si la capitolul intentiei de vot. El spune chiar ca este la o distanta de „douazeci de procente fata de unul si de patruzeci fata de celalalt” dintre contracandidatii sai la nominalizarea in postura de candidat comun al ACD pentru presedintia Consiliului Judetean la alegerile locale din vara anului viitor.

Mai mult, senatorul Ion Vasile sustine ca va candida oricum, chiar si din postura de independent, la functia de presedinte al Consilului Judetean, „sa le iasa din cap hotilor si talharilor care s-au infruptat din banul public ca ar mai putea face asa ceva vreodata”. El a mai declarat si ca nu exclude nici posibilitatea de a-si depune candidatura ca independent si pentru Primaria Buzau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here