nistor si comanAlegerile programate pentru sâmbătă la Partidul Conservator au fost amânate. Surse demne de încrede spun că scrutinul urma să se desfăşoare în acest sfârşit de săptămână şi trebuia ales viitorul preşedinte al organizaţiei judeţene a PC. Mandatul lui Gheorghe Coman a expirat astăzi şi prin urmare membrii PC urmau să îşi aleagă un conducător. Numai că, în urma neînţelegerilor dintre Nicoleta Tudor, secretar general la partidului şi mai mulţi membri de seamă ai formaţiunii politice. Sursele spun că actualul şef, Gheorghe Coman se află la un pas de demitere după ce membrii PC s-au plâns la Bucureşti de managementul defectuos pe care acesta îl duce.  Printre conservatorii nemulţumiţi care au şi demisionat se numără preşedintele organizaţiei municipale PC, economistul Mircea Ion, preşedintele executiv, avocatul Emil Huchiu, prim-vicepreşedintele Iulian David şi secretarul general, avocatul Ruxandra Eremia. Aceştia s-au şi plâns la Bucureşti de situaţia prin care trece organizaţia judeţeană a PC.

Într-un comunicat de presă, aceştia acuză comportamentul neprincipial al „şefului de facto” al organizaţiei judeţene, Nicoleta Tudor, secretar general interimar, despre care demisionarii afirmă că îl manipulează pe preşedintele interimar, deputatul Gheorghe Coman. De cealaltă parte, „gaşca” Nicoletei Tudor afirmă că „domnul Mircea Ion şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte nu şi din partid, urmând ca printr-o evaluare urgentă să se ia măsurile de disciplină prevăzute de Statutul PC în asemenea cazuri, care pot merge până la excluderea din rândul membrilor de partid. Domnia sa şi oricare membru al Partidului Conservator trebuie să înţeleagă că în orice formaţiune politică există şi responsabilităţi nu numai drepturi şi orice funcţie deţinută trebuie să implice persoana respectivă total, nu numai la nivel de vorbe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here