oana12

Un pas în spate- asta îi cere Ionela Dobrică , aspirant la un post în Parlamentul României, lui Cezar Preda, policitian cu state vechi, dar cu gura cam slobodă. O afirmație recentă a deputatului buzoian căruia nu-i e teamă nici de șeful de partid, nici chiar de președintele țării , atunci când știe că are dreptate, a stârnit reacția imediată a unei tinere care își dorește să vorbească de la tribuna celei mai importante scene politice a țării. „Beizadelele României nu mai primesc de la părințtii lor cadouri precum Jaguar, Porsche, Bentley. Vor primi cadouri locuri de parlamentar. Asta se primește la 23 de ani, fie că ești fată, fie că ești băiat – «Hai să-ți dea tata un loc în Parlament. Ce problemă e pentru mine să bag un milion de euro să fac fetițta mea, care a terminat acum o facultate, s-o fac parlamentar sau băiatul meu să-l fac parlamentar?» – Cezar Preda. Replica celei vizate de spusele deputatului buzoian nu a întârziat să apară. Vicepreședintele tineretului social democrat buzoian  , Ionela Dobrica răspunde printr-un comunicat de presă : “ Cezar Preda trebuie să facă un pas în spate și să lase locul unor oameni tineri care vor și pot să faca ceva pentru Buzău și buzoieni. In cei 20 de ani de când face politică Cezar Preda nu poate spune trei lucruri bune pe care le-a făcut pentru Buzau. Vreme de 20 de ani, Cezar Preda a facut politica pentru el și pentru partid, niciodata pentru oameni. Din cauza lui Cezar Preda și a politicienilor precum Cezar Preda, oamenii și-au pierdut încrederea în partide, iar tinerii stau departe de politică. Cezar Preda trebuie să facă un pas în spate. Buzoienii nu îl vor. A candidat la primaria Buzău în 2004 și a pierdut. A candidat la Președinția Consiliului Județean în 2008 și a pierdut. Cezar Preda candidează acum pentru a treia oara și va pierde din nou. Buzăul nu are nevoie de politicieni precum Cezar Preda. Luna aceasta, Cezar Preda spunea despre clasa politică din România că are nevoie de o schimbare profundă. Așa este, iar Cezar Preda este primul care trebuie sa faca un pas în spate. Pentru mine schimbareaîinseamnă responsabilitate și respect față de oameni în primul rând. Iar eu cred cu tarie că cei care trebuie să facă această schimbare suntem noi, tinerii. Eu am ales să fac politică pentru că prefer să mă întâlnesc cu oamenii, să discut cu ei și să le aflu problemele, in loc sa pierd vremea prin baruri și discoteci. Am convingerea că sunt mulți alți tineri ca mine în Buzău, inclusiv Mircea Preda, fiul deputatului PDL. De aceea, îi cer lui Cezar Preda sa faca un pas în spate și să lase locul tinerilor buzoieni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here