PSD nu doreşte candidaturi comune în cadrul USL pentru alegerile de anul viitor. Liderul social-democraţilor buzoieni, Constantin Boşcodeală, a anunţat astăzi că partidul său a terminat de întocmit listele cu candidaţii pentru alegerile locale, PSD prezentându-se în peste 90% din localităţi cu candidaţi proprii.

Acest lucru este stipulat şi în protocolul de colaborare din USL, care menţionează că la alegerile locale, partidele componente ale aceste uniuni se pot prezenta cu candidaţi proprii.

“Noi am pregătit toate candidaturile pentru funcţiile de primari, şi pentru funcţiile de consilieri. Partidul nostru nu agreează candidaturi pe liste comune în cadrul USL, şi sincer să fiu, nici la municipiul Buzău eu nu agreez acest lucru, pentru că, potrivit sondajelor, noi avem o paritate de 2:1 faţă de colegii liberali, iar asta ar însemna ca tot noi să cedăm”, a declarat Constantin Boşcodeală.

Întrebat despre comasarea alegerilor, primarul Boşcodeală a fost destul de tranşant. În opinia sa, motivaţia executivului prin care se justifică această comasare prin reducerea cheltuielilor cu organizarea alegerilor pleacă de la premise false. Asta pentru că responsabilitatea, din punct de vedere financiar, a organizării alegerilor pentru primării şi consilii locale, cădea în spatele administraţiilor publice locale, iar cele alelerile generale erau finanţate de la bugetul de stat. Mai mult decât atât, Boşcodeală consideră că prin această comasare PDL urmăreşte conservarea imaginii pe care o are partidul acolo unde au primari în funcţie.

“Reducerea cheltuielilor cu organizarea alegerilor este doar o gogoriță, pentru că aceste cheltuieli cu alegerile locale erau suportate de bugetele primăriilor, iar cheltuielile cu alegerile generale erau suportate din bugetul de stat. De fapt se urmăreşte foarte clar ca pe marginea imaginii primarilor în funcţie, PDL să-şi conserve procentul de vot obţinut în anul 2008,”, a susţinut Boşcodeală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here