Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a elaborat şi pus în aplicare Planul de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în perioada sărbătoririi Rusaliilor. Astfel, au fost stabilite dispozitivele care vor fi angrenate, îndeosebi în intervalul 01 – 04 iunie, în misiuni pentru menţinerea climatului de normalitate şi preîntâmpinarea oricăror incidente de natură a afecta manifestările religioase şi culturale organizate inclusiv în aer liber. Totodată, vor fi avute în vedere şi zonele turistice, zonele de agrement, activităţile specifice urmând a se desfăşura şi în colaborare cu efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi alte forţe cu atribuţii în domeniu. Au fost constituite şi rezerve de intervenţie, gata să acţioneze pentru combaterea oricăror manifestări antisociale, dacă situaţia va impune. În locurile aglomerate (pieţe, târguri, oboare, gări, autogări), vor fi intensificate măsurile specifice de ordine publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a tâlhăriilor, furturilor de/din bagaje şi din buzunare, iar poliţiştii de investigare a fraudelor vor acţiona în unităţile comerciale şi pieţele agroalimentare, în scopul protejării populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite. De asemenea, se va asigura prezenţa poliţiştilor cu atribuţii pe linie rutieră pe principalele artere din zonele de interes, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie, prevenirea ambuteiajelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei.