Ieri, în cadrul unor activităţile pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, a fost depistat un transport de lemne cu avize în neregulă.

„În urma unui control în trafic, polițiști din cadrul Secţiei de poliţie rurală Berca au depistat pe raza localităţii Sătuc, un conducător auto în vârstă de 47 de ani din Gura Teghii, care transporta cu un autocamion material lemnos de esenţă fag.

În urma verificării documentelor, poliţiştii au stabilit faptul că avizul de însoțire a materialului lemnos prezenta anumite neconcordanțe comparativ cu lemnul transportat în fapt. Astfel, societatea care a emis avizele a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 5000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Materialul lemnos transportat în afara cadrului legal, 7 mc, a fost confiscat şi predat reprezentanților silvici.” , precizează Biroul de Presă al IPJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.