La nici două zile după ce o prostituată l-a reclamat că s-a folosit de calitatea sa de polițist pentru a nu plăti serviciile sexuale (vezi aici detalii), tânărul agent a fost implicat într-un accident, refuzând apoi să se supună testării cu aparatul etilotest.

Iată precizările făcute de reprezentanții IPJ:

„În noaptea de 15 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ203 H, în localitatea Topliceni a avut loc un accident rutier.

Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea pe direcția Râmnicu Sărat către Buda, un șofer în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu două autovehicule, staționate.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificări s-a stabilit că bărbatul este agentul de poliție implicat în evenimentul din noaptea de 12/13 ianuarie a.c.

Fiind suspiciuni că acesta s-ar afla sub influența băuturilor alocoolice polițiștii au solicitat testarea acestuia, însă în urma solicitării polițiștilor, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru refuzarea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind sesizat, de îndată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat spre competentă soluționare.

Precizăm că încă din data de 13 ianuarie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Buzău a dispus cercetarea disciplinară cu privire la agent, iar în această seară, s-a dispus o nouă cercetare disciplinară, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Buzău se delimitează de astfel de comportamente și pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară în condiții de fermitate maximă.” , se menționează în punctul de vedere transmis de Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.