De mai bine de 12 ore  peste 120 de pompieri, localnici, pădurari și jandarmi se luptă să stingă un incendiu izbucnit la 1200 de metri altitudine. Un sătean a anunțat ieri în jurul orei 16 că din punctul Giurgiu se vede fum. Pompierii au ajuns în zona greu accesibilă situată la 35 de km de localitatea Gura Teghii, 3 ore mai târziu și de atunci împreună cu silvicultorii intervin pentru limitarea și stingerea incendiului în care până acum au ars 15 hectare de pășune alpină și pădure de molid. Forțele de intervenție acționează cu drujbe, mături, lopeți dar și cu bidoane de apă pe care le transportă cu un ATV al ISU Buzău de la singura sursă de apă din zonă , un pârâu situat la 7 km de locul în care se propagă focul.