Poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale au efectuat în această dimineaţă, şase percheziţii în judeţele Argeş, Buzău, Hunedoara şi Neamţ, la locuinţele unor persoane suspectate de trafic cu bunuri arheologice şi monede antice care ar face parte din patrimoniul naţional. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În acest dosar se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt calificat şi nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri faţă de mai multe persoane bănuite de implicare în operaţiuni de trafic cu bunuri arheologice şi monede antice susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, sustrase din situri arheologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.