Prefectul de Buzău, Paul Beganu va fi schimbat din funcţie asemenea  tuturor reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, după cum a declarat premierul desemnat Victor Ponta. După căderea Guvernului Ungureanu, primul ministru apreciază că toţi prefecţii şi secretarii de stat trebuie schimbaţi pentru că au lucrat cu membrii excutivului care a picat în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei. Ponta a mai spus că: ” şefii de instituţii deconcentrate vor rămâne în funcţii, cu cerinţa de a nu se mai implica, aşa cum ar fi făcut până în prezent, în campanii electorale. Anterior, surse din partid declaraseră că premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, astăzi,  în CExN al PSD, că a luat decizia ca toţi secretarii de stat şi toţi prefecţii să fie înlocuiţi”. Paul Beganu a fost propus pentru funcţia de prefect în 2008 după alegeri, de către  PD-L. Potrivit unor surse, în locul lui Paul Beganu ar putea fi nominalizat ca prefect al judeţului Aurel Gubandru, care a mai deţinut această funcţie în perioada 1991-1996. Gubandru a câştigat şi două mandate de deputat în Parlamentul României pe listele PSD. Înainte de a schimba prefecţii însă, Guvernul propus de Victor Ponta trebuie să primească votul de învestitură al Parlamentului, luni 7 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.