Un proiect, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, este după cum a declarat premierul Victor Ponta, cel referitor la împărțirea banilor de la buget. Mai exact Ponta a precizat că în şedinţa de guvern se va adopta o prevedere legală prin care decizia de împărţire a banilor de la buget către judeţe să revină autorităţii locale. În opinia premierului, prin descentralizarea sistemului se va evita traseismul politic al primarilor şi actele de corupţie. ” Guvernul central, în viziunea mea, de prim-ministru, în perioada 2012-2016, trebuie să dea cât mai multă autonomie locală. Cât mai multe din lucrurile de zi cu zi trebuie să le facă aleşii locali, autorităţile locale, iar guvernul central, aşa cum se întâmplă într-o administraţie modernă în ţările în care ne place cum arată administraţia, trebuie să rămână cu reglementarea – legile se dau de către Parlament – şi trebuie să rămână cu controlul” a spus premierul. Precizările au fost făcute în contextul participării primului ministru la o dezbatere desfășurată la Ministerul de Interne, privind teme de actualitate ale administraţiei publice locale. La întâlnire, au participat ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa, ministrul delegat pentru administraţie, Radu Stroe, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu, şi cei 41 de preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. O temă de dezbatere a fost rectificarea bugetară, care, potrivit premierului Ponta, trebuie făcută cu respectarea obligaţiilor asumate de România în faţa partenerilor internaţionali