Primăria Buzău vine cu explicații referitoare la demersurile legate de SC Compania de Apă SA. Municipalitatea a transmis un comunicat de presă în care se explică motivele care au stat la baza proiectului de hotărâre adoptat de CLM Buzău, menit să producă schimbări la nivelul managementului operatorului de apă.

 Comunicat de presă
Pentru lămurirea situaţiei juridice cu privire la demersurile Municipiului Buzău în ceea ce priveşte SC Compania de Apă SA Buzău, vă înaintăm alăturat punctul de vedere al domnului avocat Lucian Sălcuţan, în calitatea sa de reprezentant al Municipiului Buzău în AGA.
De asemenea, vă stăm la dispoziţie, cu totală transparenţă, cu toate informaţiile necesare pentru lămurirea opiniei publice cu privire la acţiunile Primăriei si Consiliului Local Municipal Buzău în ceea ce priveşte Compania de Apă Buzău.
Cu stimă,
Primarul Municipiului Buzău,
Constantin Toma
 
Către,
PRIMARUL MUNICIPIULUI BU/.AI) CONSILIUL LOCAL
Deoarece s-au primit mai multe adrese de la instituțiile statului cu privire la situaţia de la SC Compania de Apa SA Buzău, generate de aprobarea HCLM nr.l08/01.07.2016, va înaintăm alăturat un punct de vedere privind motivaţiile acţiunilor Consiliului Local, istoricul si consideraţiile juridice, precum si cadrul legal ce priveşte tema de mai sus.
Cu stimă,
Av. Lucian Al. Sălcuţan
 PUNCT DE VEDERE
Urmare a:
 presiunilor extinse şi extrem de puternice exercitate de conducerea Companiei de Apă
Buzău,
 a dezinformărilor ce au apărut în mass media şi au fost adresate şi mai multor instituţii
ale statului, care au şi reacţionat in mod eronat,
 a faptului că există o confuzie generală privind intenţiile mun. Buzău şi a cadrului legal
aplicabil, vă rog să primiţi acest punct de vedere oficial din partea reprezentantului acţionarului principal al Companiei de apă S.A. Buzău, anume mun. Buzău.
MOTIVAŢIE HCLM 108/1.07.2016
Având in vedere faptul că:
 în campania electorală 2016 a reieşit din sondajele efectuate că cetăţenii mun. Buzău,
în proporţie de peste 75% sunt nemulţumiţi de serviciul public de alimentare cu apă operat de Compania de apă S.A. Buzău;
 tot în acea perioadă a fost formulată o plângere penală la DNA împotriva conducerii societăţii menţionate, pentru achiziţionarea la un preţ cu 1 milion de euro mai mare decât cel dorit de vânzător, şi au fost dezvăluite public şi documente în acest sens;
 mun. Buzău deţine un procent mai mare de 75% din acţiunile acestei societaţi;
 mun. Buzău nu are un reprezentant in Consiliul de administraţie al societăţii;
 există o lipsă de transparenţă şi de informare publică extrem de mare, atât faţă de beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă, cetăţenii buzoieni, cât şi chiar faţă de acţionarii societăţii;
 în actele constitutive ale societăţii există multiple prevederi care încalcă dreptul la informare şi participare la conducerea societăţii a acţionarului majoritar, mun. Buzău, s-a propus Consiliului Local Buzău modificarea prevederilor din actele constitutive.
ISTORIC SI CONSIDERAŢII JURIDICE
 
Ca urmare, Consiliul Local Buzău a aprobat cu unanimitate de voturi această propunere, urmând ca aceste prevederi să fie identificate şi să fie propuse spre discuţie si decizie acţionarilor societăţii. De abia după decizia acţionarilor s-ar fi putut aprecia dacă modificările actului constitutiv încalcă vreo dispoziţie legală sau nu. Până la acel moment, avem doar o hotărâre CLM de principiu.
 
Subliniem faptul că hotărârea invocată nu a produs niciun efect juridic. Consiliul Local a aprobat doar înlăturarea din actele constitutive ale Companiei de Apă S.A. Buzău a „oricărei şi tuturor prevederilor ce îngrădesc drepturile conferite de lege de acţionarul majoritar”.
Nu s-au produs efecte juridice pentru următoarele motive:
 hotărârea CLM este redactată la modul general, fără a detalia care sunt prevederile ce trebuie să fie înlăturate. De aceea, rămâne pentru o decizie ulterioară, care sunt prevederile concrete care se doresc a fi înlăturate;
 nici măcar nu a fost convocată o adunare generală a acţionarilor care să modifice actul constitutiv al societăţii;
 doar o hotărâre a adunării generale a acţionarilor poate produce efecte juridice, hotărâre în care să se încalce anumite prevederi legale;
 solicitarea de convocare a unei adunări generale nu produce efecte juridice. În plus, o convocare propune acţionarilor discutarea unor modificări, dar modificările decise prin vot pot să respingă sau să modifice propunerile făcute în convocator.
Până în prezent, a fost făcută o convocare a Adunării generale a acţionarilor societăţii, cu o agendă de discuţii maximală, care conţine toate prevederile care exced cadrului legal sau normelor comune privind drepturile acţionarului majoritar. Acestea, după convocarea Adunării generale, vor fi luate în discuţie şi voi primi mandat pentru a vota în sensul aprobării sau respingerii lor. Până la acest moment nu se cunoaşte nici măcar de către mine ce anume modificări vor fi aduse actului constitutiv al societăţii şi ce formă vor avea acestea.
Solicitarea de convocare a Adunării generale a acţionarilor am făcut-o în temeiul Legii 31/1990 şi al prevederilor actului constitutiv al societăţii, în data de 4.07.2016, ora 15:22. Nu s-a dat curs acesteia nici până în prezent, în văditul dispreţ al conducerii faţă de drepturile principale ale acţionarilor societăţii.
În schimb, s-a pus în mişcare un „montaj instituţional” de natură să împiedice ţinerea Adunării generale a acţionarilor.
Astfel, în cele 38 de minute de lucru rămase în ziua de 4.07.2016 după primirea faxului privind solicitarea de convocare s-au făcut următoarele de către conducerea societăţii:
 s-au informat membrii Consiliul de administraţie al societăţii de solicitarea trimisă de mine către aceştia;
 s-a analizat de către administratori conţinutul juridic al solicitării;
 s-au conceput mai multe scrisori de reacţie Ia această convocare;
 s-au redactat scrisori de dezinformare şi presiune pe cel puţin 3 pagini către Consiliul Local Buzău, Prefectura Buzău, Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Buzău 2008”,
Guvernul României – Ministerul Fondurilor Europene, BERD şi, din ce se spune public, către Comisia Europeană.
Ca urmare a acestor demersuri, s-au înregistrat următoarele efecte:
 în data de 5.07.2016 s-a primit un răspuns de la Ministerul Fondurilor Europene, sub semnătura cu apostila a domnului Director general Cătălin Gheran,
 în data de 12.07.2016 s-a primit un alt răspuns de la Ministerul Fondurilor Europene, sub semnătura domnului Ministru Cristian Ghinea,
 
■ în 7.07.2016 s-a primit o scrisoare din partea BERD, la care i s-a răspuns imediat;
” în 14.07.2016 am primit vizita unei delegaţii BERD. La încheierea întâlniri, am convins prin argumentele date că informaţiile primite sunt incorecte şi exagerate şi am fost asiguraţi că se va întocmi un raport favorabil punctului nostru de vedere privitor la situaţia semnalată;
” în 18.07.2016 s-a primit o adresă din partea Prefecturii Buzău, prin care se solicită revocarea Hotărârii 108/1.07.2016;
– la şedinţa CLM Buzău din 15.07.2016 a fost distribuit un material similar consilierilor locali şi dl. Ionel Tescaru, directorul general al societăţii a făcut o prezentare a punctului său de vedere;
” după prezentarea făcută şi prezentarea contraargumentelor de către reprezentantul mun. Buzău în Adunarea generală a societăţii, consilierii au votat cu largă majoritate, fără voturi împotrivă, doar cu abţineri, o declaraţie politică prin care se solicită demisia directorului general Ionel Tescaru.
CADRUL LEGAL
 
În primul rând, având în vedere calitatea mea de avocat, ţin să precizez că voi respecta legea si mandatul acordat de CLM Buzău întocmai, fără a-l depăşi sau încălca.
De asemenea, vă asigur că montajul instituţional la se face referire în diverse adrese nu este pus şi nu va fi pus în pericol prin hotărârea ce va fi adoptată de Adunarea generală a acţionarilor. Din contră, se vor crea premisele respectării legilor în vigoare în România, fără a fi prejudiciate în niciun fel principiile care au stat la baza încheierii acordurilor de finanţare.
În sprijinul punctului de vedere al conducerii Companiei de apa S.A. Buzău, s-au invocat o serie de reglementări legale ce au fost repetate în toate adresele trmise ulterior, anume art. 31 alin. 1 si 2a) din Legea 51/2006, art. 22 alin.1 şi 2 din Legea 241/2006 (în adresa ministrului făcându-se confuzie cu Legea 214/2006) şi HG 855/2008, pe care le anexez prezentei.
Aceste articole de lege se referă la:
 documentele in baza cărora se face organizarea şi desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractului de delegare şi alegerea procedurii şi aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare (art. 31 (1) si (2) din Legea 51/2006),
 cui se atribuie direct contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi în ce condiţii se poate face această atribuire (art. 22 alin. (1) şi (2) din
Legea 241/2006)
 Statutul cadru al ADI aprobat prin Hotărârea de Guvern 855/2008.
Singurul articol de lege relevant direct în speţa noastră este art. 22 (2) din Legea 241/2006 şi priveşte controlul direct şi influenţa dominantă a ADI asupra deciziilor strategice şi/sau semnificative ale operatorului în legătura cu serviciul prestat. Ca atare, legea nu poate fi interpretată în sens larg, întrucât s-ar ajunge la situaţia în care actul constitutiv ar deveni o Biblie, un document ce nu ar mai putea fi schimbat. Interpretarea corectă trebuie să se refere la SERVICIUL prestat de operator şi nu la organizarea internă a acestuia, caz în care trebuie respectate dreptul de informare şi de numire a membrilor in Consiliul de administraţie al acţionarilor.
Oricum, ADI trebuie sa dea conform actului constitutiv un aviz pentru toate modificările propuse.
 
În ceea ce priveşte Anexa Hotărârii de Guvern, aceasta conţine un cadru, care nu e obligatoriu în litera sa. în plus, se refera la ADI, nu la societăţile comerciale precum Compania de apă Buzău. Ca atare, nu este o normă legala care să fie aplicabila situaţiei noastre.
Precizez încă o dată că, la momentul luării deciziei, sunt convins că acţionarii vor lua o decizie înţeleaptă, care să ţină cont de toate prevederile legale şi de avizele ADI.
Este dreptul fundamental al acţionarilor să se întrunească şi să decidă asupra oricăror aspecte legate de funcţionarea societăţii şi nu poate fi îngrădit de organe ale administraţiei statului sau de administratorii societăţii. Dacă aceştia vor greşi sau vor încălca legea, există remedii legale pentru îndreptarea hotărârii lor. Până la acel moment, ceea ce se face acum este doar un proces de Intenţie şi o serie de abuzuri ale celor ce s-au grăbit să reacţioneze.
Am supus analizei acţionarilor şi o serie de prevederi ale actului constitutiv care încalcă flagrant legile în vigoare:
 art. 8.2. contravine disp. art. 117 indice 2 Legii 31/1990 a societăţilor comerciale,
 art. 12.2 c) contravine art.3.2.b), 46, 61 din Legea 109/2011 şi dispoziţiilor art 3.2.b), 46,
61(2) din Legea 109/2011 şimultor prevederi ale Legii 31/1990, dreptul comun în materia desemnării si alegerii administratorilor unei societăţi comerciale;
 art. 12.2 i) este nu numai contrar legilor, ci şi prevederilor Constituţiei privind liberul acces la justiţie.
De asemenea, sunt relevante în cauză şi dispoziţiile art. 63 (5) a) si c) ale Legii 215/2001, dispoziţiile art. 9(1) a), art.33) si 36) ale Legii 51/2006.
Anexez alăturat dispoziţiile legale la care fac referire.
Mă limitez la aceste consideraţii legale pe scurt, dar sper că am răspuns suficient de clar problemelor ridicate şi am conturat mai clar situaţia în care ne aflăm.
Av. Lucian Al. Sălcuţan
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.