În perioada Sărbătorilor de iarnă, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a stabilit un program de lucru special care va fi aplicat de oficiile din întreaga ţară. Potrivit unui comunicat al instituţiei, având în vedere prevederile Guvernului, pentru stabilirea zilelor de 24 şi 31 decembrie 2012 ca zile libere, programul cu publicul va fi oarecum redus. În acest sens, Registrul Comerţului îşi va desfăşura activitatea în data de 21 decembrie, între orele 8.00 – 15.00, după care, în intervalul 24 – 26 decembrie va fi închis. În perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, instituţia va lucra cu publicul în data de 27 decembrie, între orele 8.00 – 16.00 şi pe 28 decembrie, între orele 8.00 – 15.00.
Zilele de 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie 2013 vor fi libere pentru angajaţii Registrului Comerţului, urmând ca joi, 3 ianuarie 2013, aceştia să lucreze cu publicul în intervalul 8.00 – 16.00 şi vineri, 4 ianuarie 2013, între orele 8.00 – 13.00. Potrivit Hotărârii Guvernului 123/2012, s-a stabilit ca salariaţii bugetari să aibă liber şi în zilele de 24 şi 31 decembrie, acestea urmând să fie recuperate în zilele de sâmbătă din data de 12 şi respectiv 19 ianuarie 2013.