
Peste 2500 de persoane au participat la evenimentul „Crâng verde, Start!”și au ales să petreacă un week end activ în cel mai mare parc al orașului Buzău. În cele două zile de eveniment buzoienii au strâns peste 4 tone de gunoaie din padure si au petrecut duminica în aer liber, la concursuri de alergare, ateliere creative, kendama, karate, bmx și alte activități.
Verde Start este primul proiect buzoian care iși propune să aducă principiile unei vieți sustenabile și sănătoase mai aproape de copii și tineri, încurajând mai ales mișcarea și sportul în natură, simultan cu responsabilizarea acestora de a păstra mediul înconjurător curat și de a participa la acțiuni de ecologizare atunci când mediul este poluat.
Primul eveniment din cadrul programului, „Crâng Verde, Start!”, a avut loc pe 6-7 mai 2017 în parcul Crâng al orașului Buzău. În prima zi de activități, peste 250 de voluntari, mai ales elevi din școlile și liceele buzoiene, s-au adunat cu scopul de a igieniza traseul din parc pe care s-a desfășurat a doua zi un concurs de alergare cu ture de 8 si 4 km. Tot a doua zi, în zona obeliscului au fost organizat eactivități în aer liber pentru copii, lecții de arte marțiale, kendama, bmx, ateliere de creație din materiale reciclate și momente artistice muzicale ale copiilor.
Verde Start este un proiect de voluntariat organizat în parteneriat de clubulsportiv XM Raid și ONG-ul Spirit Civic și Patriotism. Cele doua ONG-uri și-au unit forțele în acest proiect pentru a deveni o sursă complementară de educație pentru o viață mai curată pe toate planurile.
„Am demonstrat împreunăcă un oraș mai curat trebuie menținut prin responsabilizarea fiecărui cetățean de a lasa curat în urma sa și prin implicarea în astfel de activități de ecologizare care completează efortul autorităților. În acest caz, am ales igienizarea aleilor cu trafic redus ale parcului, alei care sunt pline de gunoaie lăsate în urmă de diverse persoane. Mesajul principal al proiectului Verde Start este, însă, încurajarea activităților sportive într-o natură curată și ne bucurăm că a doua zi de eveniment a strâns cumulat peste 2000 de participanți și spectatori la evenimentele sportive și activitățile desfășurate în aer liber.” a declarat Roxana Lazar, purtător de cuvânt al proiectului și membru XM Raid.
Proiectul Verde Start își propune, de asemenea, să susțină părinții, cadrele didactice și autoritățile în dezvoltarea unor proiecte de educație formală și informală despre sustenabilitate și viață echilibrată.
Astfel, membrii și voluntarii celor doua ONG-uri își oferă susținerea și cunoștințele, la cerere, oricărui cetățean care vrea să se implice activ în educația celor mici și în protejarea mediului înconjurător.
Pentru a fi la curent cu evenimentele Verde Start puteți urmări pagina de Facebook Verde Start sau puteți cere informații pe e-mail la verde.start@gmail.com