În cadrul acțiunii, desfășurate sub sloganul „ROMÂNIA ALEGE VIAŢA!”, polițiștii au urmărit astăzi șoferii care au tranzitat cele mai importante artere din județul Buzău. Acţiunea a vizat în principal sectoarele de drum unde se înregistrează cele mai ridicate valori de trafic, respectiv DN2 E85, DN 10, DN 1B-E577 şi DJ 100H. Tot astăzi s-a desfășurat și o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
În decurs de numai o oră polițiștii au aplicat peste 10 amenzi majoritatea pentru depăsirea legală a vitezei. Drumul european 85, care leagă Muntenia de Moldova a fost împânzit de radare iar șoferii care au depășit viteza au fost imediat sancționați. Printre victimele polițiștilor s-au aflat și doi soferi, unul din Dolj și altul din Vrancea care au fost prinși rulând în localitate cu 82 și respectiv 71 de km la oră.
Dacă în prima parte a zilei, drumurile au fost mai puțin aglomerate, odată cu lasarea serii coloanele de mașini vor împânzi soselele. Polițiștii se asteaptă ca, exact în această perioadă, să aibe mai mult de furcă.