Răsturnare de situație în accidentul produs azi noapte și în urma căruia un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața. Inițial se vorbea de ipoteza în care băiatul a luat mașina tatăl său fără să îl anunțe, iar la ieşire din localitatea Dăscălești, comuna buzoiană Puieşti, ar fi pierdut controlul autorurismului şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile. Adolescentul a murit pe loc.

Însă ancheta Poliției a scos la iveală faptul că adolescentul nu a fost singur în mașină. Autoturismul ar fi fost condus de un alt adolescent, de vârstă apropiată celui decedat. Șoferul de ocazie, de etnie romă, a fugit apoi de la fața locului, fiind depistat ulterior și condus la audieri.

Se pare că accidentul a avut loc în jurul orei 00.00, dar mașina răsturnată a fost găsită de un trecător în jurul orei 5. În acest moment nu se știe dacă tânărul de 15 ani a decedat pe loc sau la ceva timp după producerea accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.