2618Miniparlamentul judeţean s-a întrunit astăzi în şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi au fost două proiecte de hotărâre. Unul face referire la modificarea programului de transport rutier de persoane iar cel de-al doilea prevede reabilitarea structurală şi funcţională a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău şi extinderea Unității Primiri Urgenţe. Ambele au trecut cu unanimitate de voturi, dar nu fără contre între consilierul democrat-liberal Raul Florescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cristi Bâgiu legate de al doilea punct de pe ordinea de zi.

Raul Florescu s-a declarat nemulţumit de faptul că nu a primit documentaţia tehnico-economică a proiectului.

„Nu am primit un răspuns vis a vis de partea tehnico economică a acestui proiect, urmând ca săptămâna viitoare să fie trecut în Comisia Tehnico Economică, urmând ca după aceea să fie aprobat în plenul Consiliului Judeţean. Suntem de accord în faza aceasta cu demararea documentaţiei iar săptămâna viitoare vom fi prezenți în Comisia Tehnico Economică dacă președintele Consiliului Județean se va ține de cuvânt și vom fi invitați și atunci ne vom lămuri în ce constă ca și sumă și termene acest proiect”, a declarat consilierul democrat-liberal, Raul Florescu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean a ţinut să explice faptul că votarea investiţiei era necesară.

„În luna septembrie a fost aprobată o sumă pentru proiectare studiu de fezabilitate care sunt făcute și trebuie să ajungă în Comisia Tehnico Economică pentru a fi verificate și a da curs acestui proiect. Este nevoie de reabilitarea spitalului din Buzău, ați văzut cum a fost reabilitat ambulatoriul și cum oferă un spațiu normal și civilizat celor care ajung la spital. Proiectul este extrem de amplu și presupune o reorganizare a spațiilor existente dar și construirii a unei noi clădiri ce va duce la mărirea UPU care la ora actuală este neîncăpătoare și am dori să aibă și o pistă de elicopter pentru a nu mai fi nevoie să ducem bolnavii la marginea orașului”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.