Zilele trecute, mai mulți suspecți de comiterea unor furturi au ajuns în arestul Poliției, după ce au fost identificați de polițiștii buzoieni. Este vorba despre autori ai unor furturi produse pe raza localităților Buzău, Mărăcineni, Rm. Sărat și Rușețu.
Iată cazurile prezentate de Biroul de Presă al IPJ Buzău:
*1*În data de 9 aprilie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Mărăcineni, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi după ce fusese reţinut de poliţişti pentru comiterea mai multor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale. În urma materialului probator administrat pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Faptele au fost sesizate în cursul lunii martie de către păgubiţi, două femei de 26 şi 51 de ani, din Mărăcineni şi un tânăr de 29 de ani, din Buzău. Prin activităţile specifice de ordin investigativ şi criminalistic, poliţiştii au stabilit principalul bănuit de săvârşirea acestora.
În data de 08 aprilie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliția municipiul Buzău, cu sprijinul efectivelor din cadrul Secției de poliţie ruală Mărăcineni, au efectuat o percheziţie domiciliară la imobilul locuit de bănuit. În urma percheziţiei au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor două televizoare şi 1546 de lei, despre care existau indicii că ar proveni din actele infracţionale.
Din cercetări a reieşit că bănuitul ar fi profitat de prietenia cu unele dintre părţile vătămate, de faptul că unele imobile sunt locuite doar temporar sau de faptul că vigilenţa angajaţilor socetăţilor comerciale scade pe timp de noapte. Prejudiciul a fost estimat de părţile vătămate la 16.000 de lei. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale ale bănuitului.*
*2* În data de 8 aprilie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au depistat, la scurt timp după comiterea faptei, principalul bănuit de furt. Bănuitul este un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Vrancea. Fapta a fost sesizată de către persoana vătămată, proprietara locuinței din Râmnicu Sărat, o femeie în vârstă de 47 de ani.
Din verificări s-a stabilit faptul că bănuitul a pătruns în noaptea de 7 spre 8 aprilie a.c., în curtea imobilului de unde ar fi sustras bunuri și a fost găsit de polițiști în autoturismul femeii, care era parcat în curtea locuinței. În urma cercetărilor polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că, în aceeași noapte, bănuitul a pătruns în curtea locuinței altui localnic de 51 de ani. Față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, iar polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.*
*3* În data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Pogoanele, au identificat principalii bănuiţi de comiterea unor furturi dintr-o societate comercială.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la începutul lunii aprilie a.c., trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, din Buzău, Brăila şi Bucureşti, ar fi pătruns prin efracţie în mai multe rânduri şi ar fi sustras bani, bunuri alimentare şi nealimentare dintr-un magazin de pe raza localităţii Ruşeţu. Ulterior comiterii faptei, minorii s-ar fi deplasat în municipiul Buzău, de unde şi-ar fi achiziţionat telefoane mobile, articole sportive şi vestimentare.
Prejudiciul a fost estimat la 9000 de lei, fiind recuperat şi restituit părţii vătămate în procent de 90%.
A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de poliţie Ruşeţu în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.*