Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a precizat astăzi că suma alocată judeţului nostru la rectificarea bugetară acoperă doar jumătate din valoarea arieratelor existente la această dată. Arieratele la această dată sunt de 600 de miliarde de lei, rectificarea ar trebui să acopere măcar jumătate din această sumă dat fiind faptul că la rectificare pentru acest capitol s-au alocat 27540 de mii de lei. ” Trebuie făcută o şedinţă extraordinară pentru repartizarea acestor sume” a precizat şeful CJ, ” toate primăriile din judeţ având acum probleme mari cu funcţionarea şi ca exemplu comunele Căneşti, Chilii, Odăile nu se mai descurcă deloc cu banii”. Cât priveşte modul în care se va face distribuţia bugetelor pe localităţi aşa după cum a afirmat chiar primul-ministru Victor Ponta, preşedinţii de Consilii Judeţene vor fi cei care vor analiza situaţia fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi vor împărţi banii. Cristi Bîgiu spune că este normal acest lucru şi că aşteaptă normele metodologice pentru a vedea modalităţile în care se vor distribui banii către comunităţile locale.