Ajutor important la Buzău pentru cei aflați în prima linie, dar și pentru categoriile de persoane vulnerabile în fața COVID-19. Un lot cu zeci de mii de măști chirurgicale a fost repartizat pentru județul Buzău, pentru a ajunge la medicii de familie, la persoanele vârstnice și la bolnavi cronici, precum și la cadrele Ministerului de Interne. Conform dispozițiilor de la centru, măștile urmează să fie împărțite până pe data de 10 aprilie.

Iată și câte măști au fost repartizate pe categorii de beneficiari, așa cum reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Cancelaria Prefectului.

„Vești bune! Prin Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 74549/ 6.04.2020, prin care au fost repartizate la nivel național 4.150.000 de măști chirugicale cu trei pliuri, provenite dintr-o donație a unui agent economic privat, vă informăm că în județul Buzău vor exista trei mari categorii de beneficiari ai acestor echipamente de protecție:

  • Medici de familie;
  • Persoane vârstnice și bolnavi cronici;
  • Cadre ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru medicii de familie buzoieni au fost repartizate 19.700 de măști de protecție, care vor fi puse la dispoziția Casei Județene de Asigurări de Sănătate pentru a fi distribuite beneficiarilor.

Persoanelor vârstnice și bolnavilor cronici li se vor distribui 22.900 de măști prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

Cadrele MAI vor primi, de asemenea, măști chirurgicale de protecție. Potrivit repartizării, circa 1.500.000 de măști centralizate la nivel național vor fi distribuite către mai multe județe, printre care se numără și Buzău.

Punerea la dispoziție a măștilor către beneficiari se va desfășura, conform ordinului nr. 74549/ 6.04.2020, până pe data de 10 aprilie.„, au anunțat oficialii de la Casa Albă, în această după-amiază.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.