Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna februarie 2016, se cifrează la 9,14 miliarde de lei, în creștere cu 1,27% față de suma raportată în ianuarie, în timp ce restanțele la creditele în valută se ridicau la 12,1 miliarde de lei (echivalent), în urcare cu 2,1%, conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR). Restanțele populației și ale firmelor la bănci sunt în scădere, însă, comparativ cu februarie 2015, atât la lei, cu 11,77%, de la 10,36 miliarde de lei, cât și la valută, cu 18,68%, de la 14,88 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei atingea, în februarie, 111,4 miliarde de lei (cu 1,18% peste valoarea din luna precedentă), din care 54,09 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 54,07 miliarde de lei împrumuturi făcute de populație.

Creditele în valută totalizau 106,51 miliarde echivalent lei în februarie (cu 2,1% mai puțin față de ianuarie), din care 51,43 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 53,3 miliarde de lei luate de populație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.