
Ultima găselniţă a Casei Naţionale de Pensii este recuperarea de la revoluţionari şi urmaşii acestora a sumelor încasate, spun autorităţile centrale, nelegal. Este vorba de majorarea de 15 % acordată începând cu ianuarie 2011 , majorare calculată la nivelul iniţial al indemnizaţiei, înainte de reducerea cu 15% în iulie 2010. Calculele CNP arată că la nivel național ar fi vorba despre 16 mii de persoane iar suma totală ce ar trebui reţinută depăşeşte 1,25 milioane de lei. Între revoluţionarii buzoieni sunt şi persoane care trăiesc numai din aceşti bani, iar acum se văd în situaţii dificile pentru că în baza indemnizaţiilor au luat credite pe care nu le mai pot returna.
Lionel Zosmer, revoluţionar spune : ” nu am acordat niciodată atenție cuponului prin care primeam această indemnizație. Nu ș;tiu dacă erau 1930 de lei sau 1980 de lei. Așa că nu am cum să știu cât a fost majorarea. Acum însă dacă se cer înapoi acești bani probabil că se vor reține, dar din ce din moment ce noi nu am mai primit din ianuarie aceste indemnizații”. Am încercat să aflăm astăzi câte persoane din Buzău se află în situația de a returna majorările acordate greșit. La Casa Judeţeană de Pensii, tăcere totală asupra subiectului.Adresa care a ajuns la Casele Județene de Pensii nu face lumină mai multă decât comunicatul de presă al CNP prin care se informeayă că s-a făcut o greșeală.