Așa cum se întâmplă în fiecare an de Paște, Crăciun sau Revelion, pe lângă buzoieni cu probleme digestive, cei mai mulți dintre cei care le-au dat de furcă cadrelor medicale zilele acestea au fost pacienți cu afecţiuni cardiace, accidente vasculare cerebrale, insuficiențe respiratorii, acestea fiind principalele cauze ale solicitărilor de asistență medicală de urgență în perioada Sărbătorilor Pascale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, Adriana Bratosin, în perioada Paștelui, media prezentărilor la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a fost de peste 150 de persoane/zi. Cele mai multe prezentări au fost  pe data de 6 mai, a doua zi de Paște, în număr de 199.

Și cum perioada a inclus și ziua de 1 Mai, capuşele au fost un alt motiv pentru care 50 de persoane au fost ajuns spital pentru îngrijiri medicale. Așa că aceia care vor să-și petreacă zilele libere în spații verzi, trebuie să se ferească cum vor putea de insecte. Medicii le recomandă celor care ies la iarbă verde să nu poarte haine subţiri, în special în zonele împădurite umede. Este bine de evitat deplasarea în zone cu tufişuri umede sau pe sub arbori unde riscul de a găsi colonii de căpuşe este sporit. Indiferent dacă a fost sau nu înlăturată insecta, specialiștii ne recomandă să ne adresăm cadrelor medicale, pentru ca insecta să fie înlăturată corect.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here