vaccin gripa3Vaccinarea antigripală va începe la Buzău săptămâna viitoare. Astăzi, Direcţia de Sănătate Publică va primi de la Ministerul Sănătăţii primele doze de vaccin antigripal.La Buzău, necesarul de fiole este de 30 de mii, iar astăzi în depozitul DSP vor ajunge doar 5.500 de doze de vaccin antigripal. Numărul primit acuj este insuficient pentru a acoperi tot necesarul, dar reprezentanţii DSP spun că în săptămânile următoare vor mai primit doze de vaccin.

Pentru stabilirea necesarului, care a fost stabilit la 30 de mii de doze, s-a ţinut cont de grupele considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea în acest sezon rece. Astfel că trebuie să beneficieze de vaccin gratuit persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 ani, în evidenţă, cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane – 6.070 şi gravidele – 520. În această categorie vor intra şi medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronic – 4.400, adulţii şi copiii din instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt -1.240. Mai sunt vizaţi şi bătrânii cu vârste peste 65 de ani, cei mai numeroşi de altfel – 17.770 catagrafiaţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here