Timp de două zile la Buzău, se desfășoară workshop-ul din cadrul campaniei  Ministerul Mediului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienţi”. Obiectivul principal al campaniei Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, care se desfăşoară la nivel naţional, regional şi local, îl reprezintă conştientizarea publicului cu privire la poluarea cu nitraţii proveniţi din depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor de grajd. Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți are scopul de a reduce poluarea cu nutrienți a apei și a solului, având în vedere faptul că în rândul tarilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme legate de poluarea apelor și a solurilor cu nitriți și nitrați. Prin gestionarea haotică a gunoiului de grajd se ajunge la poluarea apelor și a solului. Este afectată sănătatea oamenilor uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou născuților, cea mai sensibilă categorie de populație. Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană. Efectele poluării cu nutrienţi asupra sănătăţii umane şi a biodiversităţii Prezenţa în cantităţi peste limitele admise, a nitriţilor în apa de băut, conduce la blocarea oxigenului din sânge, ceea ce afectează capacitatea respiratorie. Afecţiunea se numeşte methemoglobinemie, sau “boala albastră” şi este deosebit de periculoasă pentru sugari, putând provoca moartea. În scopul reducerii poluării cu nitrați Ministerul Mediului derulează Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Proiectul este finanţat de Guvernul României dintr-un împrumut rambursabil de 50 mil. Euro acordat de Banca Mondială şi un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 mil. USD, acordat de Fondul Global de Mediu (GEF). Consiliile judeţene şi consiliile locale implicate în proiect asigură o cotă de cofinanţare de până la 5% din valoarea investiţiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here