La Buzău, vaccinul Pentaxim lipseşte de patru luni, iar vaccinul hexavalent s-a terminat de mai bine de o lună, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică încă nu ştiu când serurile necesare bebeluşilor vor ajunge la Buzău. Oficialii Ministerului Sănătăţii afirmau că după data de 5 octombrie vaccinul hexavalent va fi livrat de distribuitor, iar cel pentavalent, necesar nou-născuţilor, va fi cumpărat prin negociere directă,însă nici până acum dozele nu au sosit la Buzău.  Conform necesarului transmis de Direcţia de Sănătate Publică Buzău, ar fi nevoie de 3.800 de doze de Pentaxim şi tot atâtea de vaccin hexavalent. „Ministerul Sănătăţii a făcut toate demersurile necesare la compania GlaxoSmithKline, pentru furnizarea vaccinului hexavalent. Această companie a notificat Ministerul Sănătăţii că poate furniza produsul cu o întârziere de două săptămâni faţă de prevederile contractuale. Astfel, după data de 5 octombrie a.c., produsele vor fi livrate de către producător, iar Ministerul Sănătăţii va avea posibilitatea de a le distribui în teritoriu pentru continuarea imunizărilor”se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Vaccinul hexavalent se administrează pentru imunizarea împotriva bolilor precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă şi poliomielita. „În ceea ce priveşte achiziţia vaccinului pentavalent, utilizat pentru imunizarea nou-născuţilor contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei virale, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona rapid, prin procedura de negociere directă, o cantitate care să asigure necesarul din această perioadă. Precizam ca, procedura rapidă  care se va finaliza în aproximativ două săptămâni este necesara deoarece procedura de achizitie a acestui produs a fost anulata„, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here