caniculaMeteorologii anunţă că de mâine temperaturile vor creşte din nou, iar ţara noastră va fi cuprinsă de un aer cald venit din Africa. Temperaturile vor ajunge la 35 de grade Celsius. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă  populaţiei ca în perioadele cu temperaturi ridicate să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate. În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi implicit al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi de aceea este bine ca cetăţenii să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. Iată recomandările ANSVSA:

– Cumpăraţi produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

– Odată cumpărate, produsele trebuie să fie ţinute o perioadă cât mai scurtă la temperatura camerei.

– Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider să fie ambalate separat şi menţinute  în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile şi pentru perioda indicate pe ambalaj. Alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite.

– Produsele decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior.

– Îndepărtaţi alimentele alterate, sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente.

– Spălaţi bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

Agenţii economici vor respecta:

– evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate

– asigurarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar,

– confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării,

– interzicerea sacrificării animalelor în alte locuri decât abatoarele autorizate, cât şi al celor neînsoţite de documente sanitare veterinare,

– interzicerea transportului produselor alimentare în cazul neasigurării temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific,

– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here