Inspectorii sanitar-veterinari au început și ei sezonul petrecerilor, dar nu ca invitați la serbările câmpenești. Specialiștii spun că odată cu încălzirea vremii cresc din nefericire posibilitățile de îmbolnaviri din cauza alimentelor nepăstrate corespunzător. De la începutul lunii mai au fost controlate 63 de operatori economici din domeniul alimentar însă spre bucuria noastră a consumatorilor nu s-au constata deficiențe atât de mari încât să fie date amenzi. Ciprian Botezatu, purtător de cuvânt al DSVSA Buzău spune că: ” s-au constatat abateri minore, s-au dat doar două avertismente și s-au stabilit termene pentru remedierea deficiențelor constatate. Trebuie însă ca toți cei care operează într-un fel sau altul cu produse alimentare de origine animală să respecte condițiile de depozitare, igiena și să aibă grijă la termenele de valabilitate”. Cât privește serbările câmpenești, este bine ca cei care merg să petreacă să știe că în această perioadă carnea proaspătă se alterează în 4 zile și prin urmare să aibă grijă ce consumă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here