Fink und Partner

Gratuitatea serviciilor medicale pentru asigurați ar putea fi condiționată de vaccinări și de efectuarea controalelor preventive. Cel puțin asta prevede un proiect de lege propus de 128 de senatori şi deputaţi, majoritatea PNL, în care se specifică faptul că românii care refuză să participe la programele de prevenţie vor fi obligaţi să suporte costurile tratamentului. Actul normativ prevede, totodată, acordarea unor stimulente financiare care se pot adăuga la pensie dacă persoanele în cauză prezintă o stare de sănătate bună sau urmează recomandările medicului, dar şi dacă demonstrează „practicarea unui sport prin participarea la competiţii”.

Aceste prevederi sunt cuprinse în propunerea legislativă privind prevenţia în sănătate, politică ce ar trebui pusă în practică de o agenţie în domeniu, Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate (ANPS), care ar urma să deruleze şi monitorizeze programele naţionale.

Potrivit, propunerii legislative, toţi românii vor fi obligaţi să participe la programele naţionale de prevenţie iniţiate de ANSP, dacă vor să nu fie buni de plată în caz că se îmbolnăvesc.  Cei care nu vor, pot semna un act prin care să refuze implicarea în proiectele Agenţiei. Astfel, românii pot renunţa la vaccinare sau la participarea la programele de diagnostic precoce, însă, vor fi obligaţi, ulterior, să plătească din propriul buzunar tratamentele în cazul bolilor care ar fi putut fi prevenite prin programele respective.

În textul expunerii de motive este dat exemplul unei paciente cu cancer mamar depistat în stadul III, care a refuzat participarea la programele de despistare prin mamografie. Astfel, ea ar putea fi obligată, în cazul în care legea este adoptată, să suporte o contribuţie de 10-20% la tratamentele care i se administrează, deşi, în mod normal, acest tip de tratament este gratuit. De asemenea, explică iniţiatorii în expunerea de motive, un pacient cu hipertensiune arterială, care a să se prezinte la controlul medical solicitat de medic, poate fi obligat să suporte 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, dar şi neplata concediului medical.

Proiectul legislativ are ca motivaţie Strategia de sănătate 2014-2020, care reaminteşte rolul pe care educaţia pentru sănătate şi prevenţia îl au pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi pentru funcţionarea optimă a serviciilor din acest domeniu. Legea este în dezbaterea Camerei Deputaţilor, însă votul final îl va avea Senatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here