Un bătrân internat în spitalul din Râmnicu Sărat a murit din cauza virusului West Nile. Pacientul avea 82 de ani şi era spitalizat din luna august. Decesul a fost înregistrat pe 2 septembrie.

Bărbatul s-a prezentat cu simptome de meningită la Spitalul din Râmnicu Sărat şi le-a spus medicilor că înainte să se îmbolnăvească fusese în Delta Dunării şi în judeţul Brăila.
Iniţial, pacientul a fost internat în secţia de Boli Infecţioase, dar după două zile a fost transferat la Terapie Intensivă.
Rezultatele analizelor au confirmat că avea acest virus.
Medicii spun că virusul West Nile se transmite prin înţepătură de ţânţar şi recomandă consultarea specialistului în cazul în care apar simptome precum febra, durerea de cap intensă, durerile musculare, vărsăturile şi erupţiile cutanate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here