spital-buzau[1]“Modernizarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău” este un proiect care a fost implementat in urma cu doi ani la Buzau si care prevedea modernizarea Ambulatoriului de Specialitate a Spitalului Judetean. Toate lucrarile au fost realizate cu fonduri europene. 19 cabinete de specialitate ale Ambulatoriului din Spitalul Județean Buzău au fost complet modernizate și dotate după ce Consiliul Județean Buzău a reușit atragerea unor fonduri din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Pe lista cabinetelor vizate de investiții se numără Cardiologia, Chirurgia, Endocrinologia, Internele, Neurologia, Pediatria, Oftalmo­logia, dar și ORL. Au fost înlocuite ușile exterioare de acces și cele interioare ale cabinetelor medicale, ale grupurilor sanitare și ale coridoarelor aferente, a fost refăcută hidroizolația copertinelor aflate la intrările în clădire, au fost refăcute tencuielile interioare și gletul, grupurile sanitare existente a fost realizat un vestiar și un spațiu de așteptare al pacienților la cabinetul tomograf, fiind  înlocuite ușile placate cu plumb la cabinetele tomograf și radiologie cu uși similare moderne. În sălile de așteptare ale policlinicii au fost amplasate sisteme modulare de scaune rabatabile, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să aștepte în fața cabinetelor în picioare. În plus, în curtea interioară a spitalului a fost construit un grup sanitar nou pentru pacienți, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, fiind astfel rezolvată o problemă acută cu care se confrunta ambulatoriul spitalului, având în vedere că, zilnic, aproape 260 de oameni mergeau la un singur grup sanitar. Ambulatoriul a fost dotat cu electromiograf, electrocardiograf și patru truse pentru chirurgie generală/ plastică, iar pentru toate cele 10 cabinetele au fost achizi­ționate sisteme informatice compuse din unitate centrală, monitor LCD, imprimantă, soft, pentru o mai bună comunicare între secții. Investiția s-a ridicat la peste 1,4 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here