Medicii de familie NU renunță la protest si NU vor semna actele adiționale la noul contract cadru pe 2011-2012. Toate solicitările anunțate după întâlnirea cu Ministrul Sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) rămân valabile. Începând de astăzi, 9 iunie, ne-am manifestat disponibilitatea de a recomanda colegilor să depună doar mapele de contractare. Acest lucru nu înseamnă că vom semna actele adiționale sau contractele. Mapele conțin doar actele necesare contractării serviciilor și prin depunerea lor ne aratăm disponibilitatea soluționării conflictului, însă nu renunțăm la protest. Reiterăm cele afirmate ieri, că începând de săptămâna viitoare, marți 14 iunie, toate serviciile oferite pacienților în cabinetele medicilor de familie vor fi taxate.

Prin acest comunicat de presă este prezentat ultimul punct de vedere al patronatului medicilor de familie, afirmă reprezentantul acestei entităţi la nivelul judeţului Buzău, medicul Angela Mazdrag. “ Este o dezinformare de la casă, eu ştiu de la comisia paritară că în judeţ sunt 209 medici de familie mai puţin doi care pleacă în Franţa, am o listă pe care sunt 50 de medici care nu au semnat, însă şi dintre ei mai renunţă la protest”. Replica vine după ce în această dimineaţă, prefectul judeţului a anuţat într-o conferinţă de presă că 138 din cei 202 medici de familie din judeţ au semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here