Noul program de vizită în spitale creează deja probleme. Printr-un ordin, Ministerul Sănătăţii a stabilit programul de vizite în spitale între orele 15.00 şi 20.00 de luni până vineri, şi între orele 10.00 şi 20.00 sâmbăta şi duminica.  Spitalele sunt obligate să respecte reglementările Ministerului Sănătăţii privind programul de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice chiar dacă orarul de vizită nu este tocmai de placul personalului medical.

Managerul Spitalului Judeţean Buzău, medicul Marius Anastasiu, spune că deşi acest ordin vine şi disciplinează condiţiile de vizită, prelungirea duratei până la ora 20.00 este singurul impediment în aplicarea noilor dispoziţii stabilite prin ordin de Ministerul Sănătăţii pentru că aparţinătorii se perindă prin saloane exact în timpul programului de masă ori de tratament al pacienţilor. „În intervalul 17.00-20.00 este ceva mai greu pentru că în acest timp se serveşte masa, există şi tratamentul de la ora 18.00 şi e şi perioada în care până acum se termina vizita aparţinătorilor, iar îngrijitoarele făceau curăţenie pe coridoare şi în saloane. Deci e mai greu să pui în practică acest program dacă ai în acelaşi timp servirea mesei, tratamentul, mai vrei să faci şi curăţenie şi ai în saloane şi aparţinători”, a spus dr. Marius Anastasiu, directorul Spitalului Judeţean.

Acum durata vizitei este de maxim 60 de minute şi nu pot fi vizitaţi mai mult de doi pacienţi, numărul maxim de vizitatori în salon în acelaşi segment orar fiind de trei. Cei care doresc informaţii despre starea pacientului şi este cazul celor care vin din localităţile limitrofe Buzăului, le pot obţine de la medicul curant zilnic, de luni până vineri, între orele 7.00 şi 8.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here