descărcare1

Pompe cu insulină pentru persoanele care suferă de diabet, doar cu aprobare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Medicii specialişti diabetologi vor trebui să întocmească dosare pentru bolnavii de diabet zaharat care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru terapie cu infuzie continuă cu insulină, acestea urmând să fie trimise la CNAS spre aprobare şi nu la Ministerul Sănătăţii, aşa cum se întâmpla până acum. Dosarele, ce vor trebui să cuprindă un referat de justificare al medicului curant, dar şi informaţii privind evoluţia afecţiunii, copii cu analizele medicale, bilete de externare care susţin labilitatea glicemică, care nu poate fi controlată prin insulinoterapie intensivă, vor fi trimise la CNAS pentru a fi analizate de către coordonatorul naţional al Programului naţional de diabet zaharat. CAS  a primit şi o listă cu bolnavii ale căror dosare au fost aprobate, după ce au fost trimise la Ministerul Sănătăţii, dar şi centrele regionale unde au fost repartizaţi în vederea eliberării pompelor de insulină. În urma primirii acestor liste, veţi înştiinţa bolnavii, ale căror dosare au primit aprobare, pentru a lua legătura cu centrul regional unde au fost repartizaţi, în vederea eliberării pompelor de insulină. Centrele care au primit finanţare în vederea achiziţionării şi eliberării pompelor de insulină sunt: Centrul regional Timişoara – Institutul de Diabet, Boli Metabolice şi Nutriţie, Centrul regional Timişoara – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Centrul Regional Craiova – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Centrul regional Iaşi – Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, Centrul regional Cluj – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj”, au transmis oficialii de la Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here